Ziarul personal Octavian Andronic
18 Oct 2017 - 10:34
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 
Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

"Dacă-l întâlnesc pe Oprea, îl bat"

-- Marian Vanghelie, primarul sectorului 5

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 15 februarie 2011 Nr: 3228

Iluzia libertății

de Octavian Andronic

Egiptul sărbătorește o nouă zi de libertate. O libertate așteptată mai bine de 30 ani, timp în care ultimul faraon și-a impus voința cu o duritate îndelung exersată de-a lungul ultimelor șapte milenii.

Ceea ce s-a întâmplat în Egipt este cu atât mai impresionant cu cât regimul de acolo părea unul dintre cele mai puternice, mai eficiente și mai bine organizate pentru a exclude orice urmă de rezistență și de împotrivire. La baza sa stătea una dintre cele mai puternice armate din zonă și organisme de represiune bine puse la punct. Dată fiind condiția sa de națiune aflată în prima linie a unei beligeranțe istorice, regimul lui Mubarak a fost susținut de marile puteri tocmai pentru rolul său de factor de echilibru într-o zonă în care un nou război global poate izbucni practic oricând. Nimic, sau foarte puține lucruri indicau faptul că Mubarak era perceput ca un dictator nu doar de inamicii săi politici, fundamentaliști, ci de o mare parte a națiunii și că plecarea lui, reclamată cu atâta insistență , ar fi putut produce un asemenea sentiment de ușurare.

Sentimentul ăsta îl cunoaștem. L-am încercat pe pielea noastră. Nu știu cât de asemănătoare ar putea fi considerate personalitățile lui Ceaușescu și Mubarak. Cred însă că există câteva deosebiri fundamentale. În timp ce Ceaușescu ajunsese să fie ignorat și blamat de comunitatea internațională, inclusiv de Est, Mubarak s-a bucurat până în ultima zi de încrederea și respectul liderilor lumii – inclusiv ai Israelului. În timp ce Ceașuescu se considera el însuși un om providențial, pe Mubarak îl considerau alții. În timp ce pe Ceaușescu Armata și Securitatea l-au abandonat la primul semn de slăbiciune, Mubarak s-a bucurat de un suport aproape necondiționat din partea acelorași instituții și este aproape sigur că nu va împărtăși soarta prietenului său drag „din grădina din Carpați”.

O deosebire ar fi, poate, doar faptul că în timp ce circulă aprecierea că Mubarak a strâns o avere personală fabuloasă, Ceaușescu n-a avut aproape nimic – el neconsiderând că ar putea avea vreodată nevoie  de ceea ce, oricum, îi stătea la dispoziție permanent.

Românii, ca și egiptenii, au considerat că tot ceea ce le-a lipsit mai mult sub Ceaușescu a fost libertatea. Nu mâncarea, nu siguranța locului de muncă, nu leafa modestă dar care se plătea regulat, ci libertatea: dreptul de a-l înjura pe dictator, de a-l contesta, de a revendica și un program mai lung la televizor, și circulația cu mașina proprie în fiecare duminică, și restaurantul deschis dincolo de ora zece seara.

Egiptenii trăiesc, pentru câteva luni, poate, aceeași euforie pe care au trăit-o românii. Au sentimentul că sunt liberi și se bucură pe cât pot. Încet-încet vor descoperi însă și limitele acestei libertăți, dar mai ales prețul pe care vor trebui să-l plătească. Pentru că totul se plătește.

Nu sunt un nostalgic și nu aș vrea, în nici un fel, ca istoria să se întoarcă la punctul unde ne-a lăsat Ceaușescu. Dar nici nu pot să nu recunosc faptul că am experimentat libertatea ca pe o dulce și plăcută iluzie, care rezistă până la primul contact dur cu realitatea ce nu corespunde niciodată așteptărilor.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie