Pentru cine ascultă pledoariile electorale ale lui Taian Băsescu, fie la posturile de televiziune ale mogulilor, pe care-i vestejește fie la mitingurile electorale cu participanți cărați cu „autobuzele lui Nica” dintr-o localitate în alta, numele lui Vorel Hrebenciuc devine sinonim cu răul absolut. El este personajul malefic aflat în spatele oricărei manevre oculte ce au ca scop dezintegrarea statului de drept și punerea instituțiilor sale în slujba „grupurilor de interese” din care fac parte cam toți cei pe care președintele nu-i are la ficați.
Dacă o anumită frustrare paternă (orice tată de fată poate să împărtășească, până la urmă, antipatia naturală pe care o generează o relație neagreată) poate fi înțeleasă, de aici și până a-l transforma pe fostul-posibil cuscru într-o emblemă electorală negativă este o mare distanță. Dealtfel, această manieră corespunde unui truc pe care Traian Băsescu l-a folosit (atunci cu succes) și în urmă cu cinci ani: el își atacă adversarii la „familie” (cea politică, bineînțeles) așa cum comuniștii făceau răspunzători de atitudinile dușmănoase soțiile, fiii sau părinții celor luați în vizor. El nu-l mai atacă pe Geoană, ci îl substituie „grupului de la Grivco”, dirijând resentimentele publice în mai multe direcții deodată. Asta pe de o parte. Pe de alta, candidatul la un nou mandat a realizat faptul că principalul pericol, pentru el, nu vine de la candidatul PSD (pe care l-a mai înfrânt odată, la Primărie, deși asta nu poate constitui o regulă) ci de la echipa din spatele său, pe care o coordonează , cu eficiența-i binecunoscută, de la campaniile din 1992 și 2000, Viorel Hrebenciuc.
Viorel Hrebenciuc și-a asumat o responsabilitate de-a dreptul sinucigașă când a preluat șefia campaniei lui Mircea Geoană. A plecat de la un procent de 16% (într-o vreme când Băsescu avea peste 50%) și l-a adus aproape de paritate. În această poziție, Hrebeniuc și-a pus în funcțiune talentele înăscute de organizator, mediator și negociator, care au făcut ca, pe lângă respectul unora, să se aleagă cu suspiciunile altora. Despre Hrebenciuc s-au spus multe, cu aerul de siguranță pe care l-ar fi putut da dovezi niciodată scoase la iveală. Disponibilitatea sa naturală de a interveni oriunde, oricând și în orice au întărit bănuieli referitoare la unele interese proprii. Dar iată că, după aproape 18 ani de evoluție în prim planul public, nimeni nu a reușit să puna pe masă o dovadă cât de mică a pretinsei sale corupții sau incorectitudini. Și mulți s-au străduit din greu în acest sens. Poate că de vină pentru prestanța aurei pe care încearcă să i-o plaseze Traian Băsescu, este propria sa bonomie și lipsă de resentimente cu care a privit acest tip de acuze, pe care n-a mai considerat util să le rejecteze sau să le aducă prin instanțe pentru a-și „repera” onoarea.
Dar, adevărata măsură a temerilor – și a agresivității – lui Băsescu față de Hrebenciuc o va da doar rezultatul din 7 Decembrie...