Printre atâtea candidaturi cu sclipici la cârma naționalei de fotbal, aproape uitasem că există un personaj care, cu modestie, tact și inteligență ne-a calificat la trei turnee finale, obținând cele mai importante rezultate din istoria fotbalului românesc: Puiu Iordănescu! Cel pe care mafia procuratorilor, finanțatorilor și aranjorilor din fotbal nu l-a mai vrut pentru simplul motiv că nu putea să-l manevreze cum dorea ea. Cum a făcut-o cu un Pițurcă, un Bolloni sau chiar (sau mai ales) cu Hagi. Generalul, om înțelept și dus la biserică a înțeles cum merg lucrurile și s-a retras singur. N-a așteptat să-i facă vânt tribul becalilor. S-a dus prin Grecia - unde și-a negociat prost contractul, a poposit la Rapid - unde a trebuit să suporte cârpănoșenia și hachițele lui Copos și, sătul de toate astea a ales să stea cât mai departe de viesparul național și al naționalei. A antrenat prin Arabia Saudită, departe de casă și de familie (două lucruri pe care le suportă greu) iar acum este pe undeva prin Emirate, la cârma unor echipe care, altfel, nici n-ar fi putut să viseze la el. Dar economia de piață e economie de piață și în fotbal. Se călăuzește după cerere și ofertă. Or generalul nostru, cel atât de galonat, n-a mai avut "funcție" la intern! Vezi, Doamne, avansasem atât de mult încât el, cu vechile și sănătoasele lui principii, nu mai reprezenta o certitudine pentru mai-marii acestui sport. A trebuit să vină dezastrul din barajul cu Slovenia, ca să ne amintim că există Puiu. Și ca marii aranjori ai fotbalului, confruntați cu perspectiva pierderii privilegiilor și a unei eventuale trageri la răspundere, să ajungă la aceeași concluzie. Oferta este tentantă pentru general. În primul rând s-ar întoarce acasă. În al doilea rând, ar face ce știe mai bine. Dar, în acelasi timp, este extrem de riscantă. Există posibilitatea ca, odată cu naționala, el să preia și responsabilitatea tuturor relelor care abia acum ies la iveală. Să să devină un nou țap ispășitor pentru oligarhia fotbalistică atât de iscusit înfiptă în scaune și în privilegii. Generalul vine la raport. Trebuie să fie însă, extrem de atent cu cine dă mâna, pentru că există riscul să rămână fără câteva degete. |