Ziarul personal Octavian Andronic
22 Feb 2019 - 04:44
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Liderul echipei și eu creăm un corp comun!

-- Ovidiu Grecea

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

joi 11 septembrie 2003 Nr: 1045

GHIULangiii

de Octavian Andronic

Portul ghiulului - inel gros, de aur, vizibil de la o poștă - vine la noi din Fanar. Sultanii, pașalele și dregătorii mai înalți ofereau ca supremă favoare supușilor lor sărutul ghiulului de pe deget. Era tot ce meritau aceștia să atingă fără a pângări ființa atotputernică.

Importat de acolo, obiceiul s-a transformat, cu timpul, într-un simbol, însemn al poziției sociale a purtătorilor amintitei podoabe. Cel care își permitea să poarte un astfel de inel, avea și resursele necesare, detașându-se în acest fel de gloata din jur. Cu timpul, ghiulul a început să însemne tot mai puțin - mai ales atunci când s-au înmulțit substitutele nobilului metal din care erau făcute  inelele.

De la un timp, iată însă că obiceiul revine, cu tot cortegiul său de semnificații, mai ales de când, din învălmășeala produsă de Revoluție, au început să se desprindă noi tipuri de elite, conform unei scări de valori obscure și niciodată confirmate.

De la o simplă manifestare de cochetărie masculină, sancționată acid de presă în cazul unor iluștri demnitari perindați prin înaltele scaune ale puterii, portul ghiulului s-a transformat într-un însemn al noilor demnități de partid, mai ales în "teritoriu", unde baronii făcuți peste noapte au simțit nevoia să ofere ceva palpabil supușilor lor: simbolul noii puteri și al noii autorități! Să nu se creadă că ghiulul singur este simbolul acestora. Există o varietate de brățări, inele și lănțișoare, care semnifică dependența de o stare materială ilustrată prin semne zodiacale sau simboluri religioase, după aplecarea persoanei într-o direcție sau alta.

Noua clasă semi-politică a ghiulangiilor este, precum cea înscăunată de fanarioți, una care respectă ierarhiile: manifestă supunere necondiționată față de cei de deasupra și dispreț total față de cei de dedesubt. Când li s-a cerut să renunțe la giuvaeruri, din rațiuni electorale, au mârâit surd, dar s-au conformat. Le-au lăsat, o vreme în casetele cu bijuterii de familie, ca apoi să le scoată, mai discret, din nou la iveală. Ca pe niște legitimații ale perenității clasei din care fac parte. 

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie