Multă vreme am trăit cu sentimentul că trecerea la economia de piață - mai ales printr-o tranziție lungă și dură precum a noastră - va avea efecte dezastruoase asupra a două zone, privilegiate, din fostul sistem comunist: sportul și cultura. Sportul, mai ales, mi se părea teritoriul în care urmau să se producă cele mai multe și mai profunde seisme. Alăptat în totalitate de la sânul statului, dependent până la ultima suflare de bunavoiță a acestuia, structurat pe principiile organizatorice ale sportului de masă și a celui de performanță, acesta nu putea spera într-o alternativă privată. Mai ales sporturile care beneficiau de mai puțină publicitate - datorită spectaculozității specifice a unor probe - mi se păreau amenințate. Gimnastica, de exemplu, credeam că nu va mai putea repeta performanțele de pe timpul Nadiei, când respectiva disciplină devenise obiectiv prioritar de partid și de stat datorită formidabilei publicități care se făacea prin intermediul său. Deasemenea, sporturi precum natația, sau canotajul, păreau vizate de lipsa de putere a bugetului și de interes a sponsorilor. Cu excepția fotbalului și a încă vreo două sporturi în care se putea și investi, nu doar sponsoriza, restul sporturilor păreau amenințate de spectrul dispariției prin dezinteres. Iată, însă, ca Olimpiada în curs contrazice această supoziție. Au mai contrazis-o și alte câteva manifestări sportive la vârf anterioare care au dovedit că soliditatea unor școli și predispoziția nativă pot face performanța să funcționeze indiferent de regimul de proprietate. Gimnastica românească confirmă strălucit o tradiție care nu s-a sfârșit odată cu plecarea unui mare antrenor - pentru că școala funcționa. Și mai funcționa și orgoliul unor mari profesioniști - precum antrenorul Bellu - capabili să-și facă datoria chiar dacă sunt mai prost plătiți decât confrați de-ai lor cu performanțe mult mai mici, dar alimentați de bugete mai bogate. Cât despre natație - ea este veritabila surpriză a acestui deceniu: capacitatea de a produce campionii în această disciplină pusă doar la îndemâna unor școli suprasofisticate din America, Australia sau alte țări cu câte un bazin pe cap de locuitor. Avem copii talentați și muncitori, care, chiar dacă n-au bazin acasă, știu să dea din ei tot ce au mai bun. Știu să facă performanța pentru ei și pentru țara lor. |