Ziarul personal Octavian Andronic
25 Aug 2019 - 05:26
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

'De exemplu, eu vreau să fac saună cu Alina Mungiu Pippidi'.

-- Corneliu Vadim Tudor, președintele PRM

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 10 iunie 2009 Nr: 2781

Euro-degringolada liberală

de Octavian Andronic

Se părea că după debarcarea lui Tăriceanu, liberalii o apucaseră pe o pantă de recuperare a popularității și încrederii pierdute în vârtejul incoerenței și lăcomiei guvernării de unii singuri. Crin Antonescu s-a lansat chiar într-o campanie agresivă ce are în obiectiv calificarea în turul 2 al prezidențialelor din toamnă, în dauna lui Geoană. Critica acidă a guvernării actuale atingea atât obiectivul erodării încrederii lui Băsescu, cât și pe acela al discreditării „colaboraționistului” Geoană, susținătorul din umbră a liberalilor, în ultima fază a guvernării, și aliat cu tot cu bagaje al inamicului istoric.

Liberalii și-au pus mari speranțe în scrutinul pentru Parlamentul European. Le-a dat curaj, în primul rând, scorul neașteptat de la legislative, unde au obținut cel mai mare procent din istoria partidului. Se părea că fenomenul erodării la guvernare i-a ocolit pe Tăriceanu&Co care au ieșit cu mai mult decât instraseră. Iată, însă, că inerția electorală are un ciclu ceva mai lung decât credeam noi. În primul rând pentru că efectele crizei nu s-au făcut simțite decât teoretic la momentul alegerilor, iar dezvăluirile incendiare despre jaful și risipa liberală nu avuseseră timp să aibă ecoul cuvenit. Sporul liberal s-a înfruptat din zestrea partidelor – surori extrase din FSN-ul istoric și din pozițiile lăsate libere de eșecul peremist – probabil fenomenul cel mai spectaculos al uninominalului de tristă amintire.

Și, iată acum, bomba: în loc de 20 – 22%, cât estimaseră cu optimism sfătuitorii din umbră ai partidului, liberalii s-au trezit cu mai puțin de jumătate din cât au adunat membrii Coaliției, individual. Și în loc de vreo 10 locuri, în hemiciclul de la Strasbourg și Bruxelles, doar 5! Este de înțeles dezamăgirea lui Crin Antonescu, care își începe mandatul cu un eșec care poate da apă la moară răspopiților de la Congres, și în special lui Tăriceanu, cel tras pe linie moartă cu atâta râvnă, făcându-se uitate beneficiile la care făcuse părtaș partidul cât timp s-a aflat, discreționar, în capul mesei. Dintr-o asemenea poziție, perspectiva prezidențialelor se schimbă aproape radical și va fi necesară o cu totul altă strategie decât cea abordată, dacă PNL-ul nu dorește să ajungă pe tobogan. Iar pentru asta, doar artileria îndreptată împotriva lui Băsescu nu este deloc suficientă.

Dacă liberalii sunt perdanții în termeni absoluți, câștigători în termeni relativi sunt peremiștii lui Vadim. Aproape îngropat, după uninominal, liderul renaște, practic, din propria sa cenușă și din scandalul Becali. Intuiția de a și-l alătura pe acesta în campania europarlamentară a dat roade neașteptate. Și ce tribună mai potrivită pentru tribun decât cea de la Strasbourg (sau Bruxelles) pentru a clama nevoia de naționalism într-o Europă excedată de o imigrație tot mai colorată! Succesul europarlamentar nu trebuie, însă, pus într-o relație directă cu revenirea pe scena internă. În afara Parlamentului, PRM va trece cu dificultate cei patru ani până la noul scrutin. Ani în care diminuarea efectelor crizei va tăia și din alimentarea cu resentimente a unui electorat radicalizat de nevoi și de sărăcie…

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie