Ceea ce s-a întâmplat în casa familiei Iovan mi-a readus în minte episodul petrecut în urmă cu peste opt ani cand eu și familia mea am fost puși într-o situație-limită care, doar prin voința Celui de Sus nu s-a terminat în mod tragic. A fost însă o dramă ale cărei sechele sunt încă prezente în memoria tuturor celor implicați - cu o excepție cunoscută - oricât de mult ne-am dorit să ni le ștergem. Comună, în ambele cazuri, este intruziunea unui (unor) străini, prin efracție, în plină noapte, în domiciliile victimelor și intenția infracțională. Ceea ce le deosebește este faptul că cel care a intrat în casa Iovan nu și-a dorit cu tot dinadinsul o confruntare cu gazdele, în timp ce 'musafirii' mei au venit pregătiți pentru orice - inclusiv folosirea puștii de vânătoare și a cuțitelor cu care se dotaseră în prealabil și pe care le-au și folosit. Și într-un caz și în altul reacția victimelor i-au luat prin surprindere pe tâlhari, iar dacă cel din casa Iovan și-a găsit sfârșitul în acțiune, numai o întâmplare norocoasă (faptul că a fost descoperit la timp de poliție în ascunzișul în care se retrăsese după agresiune) l-a salvat de la un sfârșit asemănător pe unul dintre agresorii mei. Deosebite sunt și circumstanțele legale ale celor două episoade. Dacă eu, ca victimă, puteam să fiu tras la răspundere și condamnat, dacă agresorul își pierdea viața în confruntare - legea având atunci prevederi cel puțin ciudate - dl Iovan se bucură, pe merit de prezumția de nevinovăție afându-se într-o situație clară de autoapărare. Moartea tânărului tâlhar mi se pare semnificativă din două puncte de vedere: primul - ea consfințește printr-un exemplu concret, dreptul individului de a se apăra cu orice mijloace atunci când viața îi este în pericol. Al doilea: se dă o greutate concretă principiului inviolabilității proprietății. Și într-un caz și în altul este vorba despre principii fundamentale, legate de persoană și proprietate, în afara cărora adevărata libertate nu poate fi concepută. Nu poate fi concepută pentru că ea implică, în mod egal, respectul față de cele două noțiuni. Nu aș vrea să fiu considerat cinic - iar cine a trecut printr-o astfel de experiență va înțelege cu mai multă limpezime lucrurile - dar cred că acest episod, căruia i se vor adăuga, probabil și posibil altele, vor fi în măsură să contribuie cu mai multă eficiență decât legea, la diminuare fenomenului infracțional. Or, între toate faptele de violență, acesta mi se pare cel mai periculos și mai neacceptat: atacarea, maltratarea, jefuirea sau uciderea omului în propriul lui cămin! |