Emil Românu, băiat de la țară, s-a pus cu burta pe carte din dorința de a nu rămâne la coasă și la păscutul vacilor și s-a făcut juristconsult.
A reușit să intre la o firmă multinațională unde muncește mult, adesea și peste program, dar este plătit prost, la nivel de colonie. Pentru că trebuia să-și țină rangul, s-a mutat din cele două camere din Titan, într-un ansamblu rezidențial din nordul Capitalei. N-avea bani, dar a făcut credit la bancă, pe 25 de ani, în valută și s-a trezit că face parte din high – life, că dimineața se salută cu directori de corporații și cu vicepreședinții companiei, că copiii lor se joacă împreună, că nevestele lor se coafează la același hair – stylist. Numai că, odată cu venirea crizei, situația lui Emil Românu a început să devină complicată. Mai întâi s-au mărit ratele la bancă, pentru că leul o luase razna, în jos, față de euro. Apoi firma – românească – la care lucra nevasta a dat faliment, nemaiprimind comenzi de la stat. Nici la firma lui lucrurile nu mergeau strălucit și, pentru ca directorii străini, ținuți cu mari sacrificii, să-și poată încasa bonusurile, personalul românesc a fost penalizat cu 10%.
Pe fondul ăsta, vicepreședintele corporatist l-a chemat într-o dimineață la el la office, l-a rugat să ia loc și i-a spus: “Dear Emil, avem o problemă”. “What problem?” a îngăimat Emil, îngălbenindu-se. “Nu, nu e o problemă cu munca ta. Ești bun, tragi de dimineața până seara, n-ai pretenții. Nu asta e problema. Ci mașina!” . “Ce mașină?” . “Păi Dacia ta, asta din parcare. Arată ca dracu’ printre cele ale personalului nostru. Ne declasifică. Cine vine și-o vede crede că avem dificultăți. Trebuie să o schimbi!” . “Cu ce?” – îndrăzni Emil, care în sinea lui era mulțumit de mașină. Nu era costisitoare, învățase să o repare singur, într-un cuvânt mergea....”Păi – zise vicepreședintele – față de poziția ta în companie trebuie să-ți iei un Porsche. Vezi cum faci, dar este important pentru toată lumea”...
Emil ieși vânăt. Îi reveneau în minte toate necazurile. Renunțase să-și mai trimită copiii la școala privată din cartier și băteau acum drumul până la școala publică, cu metroul. Nevasta nu mai beneficia de asistență medicală gratuită, ba venise unul cu ideea co- plății. Renunțaseră deja să mai mănânce carne în timpul săptămânii – nu e sănătos, decretase el - și tocmai găsise un cizmar pensionar la care și-a dus toți pantofii să-i pingelească ...
Întors acasă, cu o figură radioasă, îi prezintă nevestei cheia cu breloc. O cheamă la fereastră și îi arată în parcare, un bolid roșu: “O vezi? E noua noastră mașină!”. Nevasta încremeni “Ești nebun? Mașină nouă ne trebuia nouă?” . “Stai liniștită că nu e nouă, e la mâna a doua. I-au pus motor de Trabant, deci consumă puțin și facem economie și la locuri, are doar două. Dar o plătim în 30 de ani. Iar peste 5, când modelul ăsta se retrage de pe piață, putem lua alta. “De ce?” – mai reuși să întrebe nevasta. “Păi trebuie să ne ținem rangul!” – răspunse mândru Emil.
P.S. Orice asemănare cu achiziția avioanelor F16 de vânătoare este rău intenționată!