Dacă sistemul de vot uninominal are, la ceastă oră, când nu i se cunosc cu exactitate efectele şi implicaţiile, o valoare, aceasta constă în faptul că nimeni, nici unul dintre candidaţi, nu ai locul asigurat. Lista avea această – calitate- să-i zicem: se ştia clar că primele locuri merg la sigur, dacă partidul deţinea o forţă de minim 5 la sută. Soarta parlamemtarilor stătea, de cele mai multe ori, în pixul preşedintelui de partid, care aviza listele. Cine trebuia asigurat sau protejat, se găsea în poziţiile eligibile. La limită erau postaţi cei cărora trebuia să li se ofere speranţa dar nu li se putea garanta locul.

Cu uninominalul se schimbă situaţia. Oricât de convingătoare ar fi sondajele preelectorale, candidatul nu poate fi sigur pe victorie decât dacă obţine 50 la sută din voturile dintr-un colegiu, lucru care se va întâmpla în destul de puţine cazuri, dată fiind valoarea (procentuală) apropiată a celor trei partide principale. Dacă aparţine unui partid din seria a doua valorică, chiar dacă obţine un astfel de procent, candidatul trebuie să aştepte rezultatul final, pentru a se şti mai întâi dacă partidul său  a reuşit să sară pârleazul baremului electoral. Este, dacă vreţi, cazul lui Becali, care, teoretic, ar avea la dispoziţie majoritatea voturilor zăbrăuţenilor cărora le-a plătit factura de curent electric (deşi un sondaj intern al PSD-ului indică faptul că este surclasat de debutanta nepoată a lui Mizil!), dar care este legat de scorul general al PNG-ului, pe care aceleaşi sondaje îl plasează abia în jurul valorii de 3 la sută. Şansele lui Becali de a accede în Parlament ar fi fost mai mari dacă ar fi candidat independent, dar în acest caz şi-ar fi lipsit partidul de aportul tracţiunii sale în calitate de locomotivă – Maybach. Într-un asemenea context ar putea eşua chiar lideri ai partidelor din prima serie valorică, dacă maşinăria de partid n-ar fi acţionat cu precădere în colegii precum Ciofliceni şi Dăbuleni. Concurenţa este însă suficient de acerbă, pentru că politicienii versaţi şi cunoscuţi, precum Talpeş, Cristian Diaconescu sau Răzvan Theodorescu să aştepte cu emoţie numărătoarea voturilor şi calculele complicate de redistribuire a voturilor. Cele mai serioase măsuri de prevedere şi le-au luat cei de la UDMR: pentru prima dată, în istoria scrutinurilor de după 1989, ei şi-au nominalizat candidaţi în absolut toate colegiile, chiar şi în cele care n-ar putea aduna decât câteva voturi, care însă s-ar putea să atârne decisiv la numărătoarea finală. Lucru pe care „omologii” din PRM n-au fost în stare să-l facă, apropriindu-şi şi mai mult riscul rămânerii pe dinafară.

Un alt efect „pervers” al uninominalului va fi şi ceea ce se întâmplă în cazul indisponibilizării unui candidat  sau al unuia devenit parlamentar, prin deces, arestare sau alte accidente. Candidatul nu mai poate fi înlocuit, şi partidul respectiv pierde voturile pe care le-ar fi luat acesta. Parlamentarul, de asemenea, nu poate fi înlocuit – cum se întâmpla la liste, unde postul revenea, automat, următorului clasat. Acum se vor organiza alegeri parţiale, în colegiul respectiv şi în Parlament poate intra reprezentantul altui partid, lucru care poate influenţa direct echilibrul dintre eventualele coaliţii.

Şi, în fine, un alt aspect: duminică seara, exit-poll-urile nu vor risipi decât parţial incertitudinile. Se va şti, cu aproximaţia de rigoare, care va fi scorul general al partidelor şi care sunt candidaţii care au obţinut peste 50 la sută. Componenţa viitorului Parlament o vom afla însă abia în zilele următoare.