Ieri s-au împlinit 12 ani de la primele alegeri libere pe care le-a cunoscut România după peste o jumătate de veac de totalitarism. La 20 mai 1990 românii au format cozi interminabile în fața centrelor de votare, convinși că de decizia lor va depinde viitorul acela mai bun pe care-l așteptau de atâta amar de vreme. Au votat atunci cu sentimentul că cel pe care doreau să-l investească cu încrederea lor este acela care va schimba fața României, făcând-o mai bună, mai suportabilă, mai demnă de respect și încredere. Au contribuit la acest sentiment cele aproape cinci luni de frământări buimace și contradictorii în cursul cărora monolitul anticeaușist păruse să se spargă în milioane de fragmente. Nu părea să mai fi rămas nimic din națiunea solidară în fața agresiunii totalitare. Românii se angajaseră într-o disperată căutare a unui adevăr cu înfățișări multiple și valabilități diferite. Acest vălmășag de proporții naționale a scos la iveală nu doar noi lideri înzestrați cu charismă și animați de bune intenții, dar și o serie întreagă de aventurieri politici, de renegați, de "foști" îmbrăcați în cojocul de miel al nevinovăției, de rătăciți în tranziție. Pe acest fond, campania electorală prezidențială - cea pe care românii o considerau a fi reprezentativă - a adus în competiție doar trei candidați: un fost lider comunist aflat într-o dizgrație prelungită, un fost politician liberal care după ani lungi de pușcărie se aflase în exil, și un om de afaceri de succes în străinătate, hotărât să-și recupereze idealurile politice ale tinereții. În ciuda intoleranței marcate a suporterilor lor, cei trei au oferit cea mai civilizată și mai convingătoare pledoarie pentru crezul lor politic. Niciodată în cele trei scrutinuri care au urmat, dialogul nu a atins cotele de decență, de politețe, de urbanism din acel prim exercițiu democratic desfășurat în fața națiunii prin intermediul televiziunii. Jurnaliștii au denumit acest moment după sărbătoarea religioasă, Duminica Orbului, încercând să inducă ideea că electoratul s-ar fi înșelat în opțiunile sale. S-a înșelat? Răspunsul mi se pare clar: nu! Electoratul nu este și nu va fi o marionetă numai bună de mânuit de către păpușarii politici. Ceea ce ar fi putut să pară a fi o eroare a fost o judecată de fond care a guvernat practic, evoluția istorică a acestor 12 ani. |