De aproape un an, marea ambiție a procurorilor care anchetează 'dosarul Rompetrol' și pe omul de afaceri Dinu Patriciu, pare să fie aceea de a-l reține pe acesta în celulele de la Rahova. Odată aproape au reușit, deși le-au jucat feste aproximațiile devenite tradiționale în aplicarea procedurilor legale. Joi seară, Parchetul a încercat din nou, însă judecătorul nu a putut să nu țină cont de obiecțiile avocaților săi, care au pus în evidență necitarea colegilor de business ai lui Patriciu, anchetați în aceeași cauză, precum și convocarea acestuia cu doar o jumătate de oră înainte de prezentarea către judecător a cererii de reținere. Decizia luată joi seara i-a dat din nou satisfacție lui Patriciu și, probabil, i-a nemulțumit profund pe adversarii acestuia, între care magnatul de la Rompetrol nu încetează să-l citeze, pe loc de frunte, pe președintele Traian Băsescu.Nu mă pronunț - și nici n-ar fi normal - asupra fondului problemei. Dacă Patriciu a comis evaziune fiscală, delapidare și manipularea bursei, este treaba Parchetului să dovedească acest lucru în așa fel încât instanța să nu mai aibă dubii. Ceea ce nu înțeleg este de ce consideră procurorii că cercetarea poate avea succes numai cu Patriciu legat? De ce nu se pot obține dovezile necesare cu el în libertate? Este o exigență firească a unei justiții cu adevărat libere și corecte să nu-i considere pe cei acuzați aprioric ca vinovați. Or, o reținere nu ar face decât să întărească o bănuială de antepronunțare. Mi-e greu să cred că în faza aceasta, Patriciu ar mai putea împiedica cercetarea sau ar putea intimida martori, într-un caz pe care Parchetul îl anchetează la lumina zilei și a reflectoarelor. Probabil însă că, într-o mentalitate retrogradă, rămasă de pe urma parchetelor comuniste, celula și psihologia de captiv ușurează munca anchetatorilor și le oferă avantajul psihologic care altfel nu prea poate fi obținut. Sau că, pe fondul captivității, s-ar putea obține eventuale mărturisiri care să blindeze cazul.Chiar dacă o parte a opiniei publice este debusolată de acest 'meci', el ilustrează o realitate care ține de justiția unei țări democratice: în demonstrarea unei culpe, acuzatul beneficiază de toate drepturile pentru a-și proba eventuala nevinovăție. Inclusiv dând în judecată autoritățile pentru abuzuri, cum se întâmplă în chestiunea ascultării ilegale a telefoanelor, sau a reținerii precedente. Este o competiție în care fiecare dintre părți poate obține victorii sau poate suferi înfrângeri. Asta e viața.Ar mai fi o chestiune legată de cazul Patriciu. Dovedită sau nu, comanda politică pare să joace un rol. Rivalitatea politică dintre Traian Băsescu și Dinu Patriciu este deja de notorietate. În stilul său inconfundabil, președintele s-a și antepronunțat, atunci când a declarat, la începutul mandatului său, că Patriciu ar trebui anchetat alături de oamenii din PSD care au comis ilegalități. Până și menținerea în funcție a actualului procuror general, aservit din plin fostei puteri care l-a și așezat în funcție, apare ca un troc prin care președintele obține de la el capetele care ar dori să-i împodobească panoplia anticorupție de la Cotroceni. Iar despre relația prin care o lovitură la adresa lui Patriciu îl poate carambola pe deja incomodul premier, adversar al fuziunii și al partidului prezidențial, nici nu ar mai fi de vorbit.
|