În dicționarul de neologisme, termenul auster este descris cu maximă concizie: sobru, cumpătat, sever. DEX-ul adaugă: viață austeră – lipsită de ornamente, podoabe. Logic, austeritatea se traduce prin însușirea de a fi auster.
Cuvântul e nou. Până pe la sfârșitul anului trecut el nu figura în dicționarul de termeni uzuali al politicienilor. Ba, chiar, guvernarea liberală a reușit să ridice pe cele mai înalte culmi calitatea de a nu fi auster. De a încărca cu „ornamente” și „zorzoane” costisitoare viața publică și administrația. Înstituțiile statului au fost „împodobite” cu sedii la concurență cu cele ale privaților, dezmățul automobilistic a atins paroxismul, până și unele ...muzee dotându-se cu SUV-uri Touareg, miniștrii având în garajele ministerelor căte 5-6 mașini de lux al căror cost începea de la 50.000 de euro. Nu mai vorbesc despre echipamentele de birotică ultramoderne care au invadat sediile instituțiilor apărute ca ciupercile după ploaie pentru a fi puse la dispoziția amicilor politici. Guvernarea 2005-2008 a ilustrat în cea mai sugestivă măsură ce înseamnă lipsa de susteritate, de bun simț în mânuirea banului public. Scuza a fost faptul că economia...duduia! Și dacă duduia, produsul său trebuia consumat fără întârziere, să nu pună inamicii (politici) mâna pe el.
Pentru Guvernul Boc, austeritatea a apărut mai mult ca o etichetă, decât ca o realitate. Membrii Coaliției, așezați la masa împărțirii prăzii, au avut mai întâi nevoie să astâmpere foamea celor care au „suferit” prin opoziție sau co-guvernări discrete. Evident că nu s-a putut da curs austerității din prima, când ar fi fost nevoie de cel puțin un număr dublu de ministere și de agenții pentru a satisface nevoile clientelei. Unica măsură de austeritate reală aplicată până în prezent de un guvern dedicat acestei stări a fost renunțarea voluntară a unor miniștri la 20 la sută din leafă. În timp ce ei renunțau, ministerele lor cheltuiau de duduia criza, nu altceva. Numai în locomotiva doamnei Udrea stăteau să răbufnească aburii cheltuielilor fantasmogorice menite să promoveze un produs inexistent: turismul românesc.
Administrația noastră se joacă de-a austeritatea, nu o practică. Iar edacă o practică uneori, o face pe pielea altora – în general a celor sătui de regularitatea cu care li s-a repartizat acest „capitol” de bugetar.