După repetate amânări, mâine, premierul Isărescu îşi va anunţa - probabil - candidatura la preşedinţie. Dintre aspiranţii cu şanse, dl Isărescu este ultimul care procedează la această formalitate, ideea candidaturii sale fiind vehiculată, pentru prima dată, după anunţul retragerii preşedintelui în exerciţiu. Că dl Isărescu este un candidat valabil, nu mai este nici o îndoială. Cu mult înainte ca preşedinţia să devină o ţintă, sondajele de opinie publică l-au menţionat, sistematic, printre personalităţile care se bucurau de o importantă cota de încredere, alături de fostul premier Stolojan. Argumentele unei atari opţiuni ţineau de relativul echilibru pe care guvernatorul - demnitarul cu cea mai lungă carieră neîntreruptă în aceeaşi funcţie - reuşise să-l confere Băncii Naţionale. Într-o Românie plonjată în haos şi degringoladă, BNR apărea ca un soi de insulă de stabilitate şi de coerenţă, lucru de care pedantul său guvernator nu putea fi străin. Ce s-a întâmplat de când Mugur Isărescu a devenit, în urma unei şuete la o bere, într-o cârciumă din "Domenii", prim-ministru, se ştie. Se ştie că a acceptat propunerea cu greu, solicitând garanţtii, că are probleme în conlucrarea cu subordonaţii săi care, pe linie de coaliţie îi sunt şefi, că este extrem de prudent în "relaţia cu publicul", preferând ca ideile şi declaraţiile să-i fie trimise pe rând, de către doamna Firea şi domnul Vasilescu; că este profund incomodat, deşi îi este greu să recunoască, de susţinerea PNŢCD-ului şi că în campania electorală va aborda o modalitate indirectă de acţiune. Cum spuneam, dl Isărescu este un candidat cu şanse. Aceste şanse, însă, pot creşte sau pot scădea brusc, în funcţie de o serie întreagă de imponderabile. Ca aceea, de exemplu, venită din partea lui Mircea Dinescu, într-o emisiune de televiziune unde acesta s-a arătat profund şocat că la negocierile pentru funcţia de prim-ministru, dl Isărescu a venit însoţit de tatăl său! Desigur, imaginea unui om politic care se ascunde în momentele dificile după pulpana părintelui nu este de natură să crească cota de încredere din partea unui electorat care doreşte să-şi încredinţeze soarta în mâinile unor persoane suficient de mature pentru a se putea descurca fără sprijinul familiei.