După repetate amânări, mâine, premierul Isărescu își va anunța - probabil - candidatura la președinție. Dintre aspiranții cu șanse, dl Isărescu este ultimul care procedează la această formalitate, ideea candidaturii sale fiind vehiculată, pentru prima dată, după anunțul retragerii președintelui în exercițiu. Că dl Isărescu este un candidat valabil, nu mai este nici o îndoială. Cu mult înainte ca președinția să devină o țintă, sondajele de opinie publică l-au menționat, sistematic, printre personalitățile care se bucurau de o importantă cota de încredere, alături de fostul premier Stolojan. Argumentele unei atari opțiuni țineau de relativul echilibru pe care guvernatorul - demnitarul cu cea mai lungă carieră neîntreruptă în aceeași funcție - reușise să-l confere Băncii Naționale. Într-o Românie plonjată în haos și degringoladă, BNR apărea ca un soi de insulă de stabilitate și de coerență, lucru de care pedantul său guvernator nu putea fi străin. Ce s-a întâmplat de când Mugur Isărescu a devenit, în urma unei șuete la o bere, într-o cârciumă din "Domenii", prim-ministru, se știe. Se știe că a acceptat propunerea cu greu, solicitând garanțtii, că are probleme în conlucrarea cu subordonații săi care, pe linie de coaliție îi sunt șefi, că este extrem de prudent în "relația cu publicul", preferând ca ideile și declarațiile să-i fie trimise pe rând, de către doamna Firea și domnul Vasilescu; că este profund incomodat, deși îi este greu să recunoască, de susținerea PNȚCD-ului și că în campania electorală va aborda o modalitate indirectă de acțiune. Cum spuneam, dl Isărescu este un candidat cu șanse. Aceste șanse, însă, pot crește sau pot scădea brusc, în funcție de o serie întreagă de imponderabile. Ca aceea, de exemplu, venită din partea lui Mircea Dinescu, într-o emisiune de televiziune unde acesta s-a arătat profund șocat că la negocierile pentru funcția de prim-ministru, dl Isărescu a venit însoțit de tatăl său! Desigur, imaginea unui om politic care se ascunde în momentele dificile după pulpana părintelui nu este de natură să crească cota de încredere din partea unui electorat care dorește să-și încredințeze soarta în mâinile unor persoane suficient de mature pentru a se putea descurca fără sprijinul familiei. |