În premieră post-decembristă (adică după decembrie 2000) un membru al Guvernului pune cu curaj degetul pe una dintre rănile cele mai dureroase ale sistemului: ce se întâmplă în sistemul bancar românesc? Secretarul general al Guvernului, dl Șerban Mihăilescu, într-o declarație difuzată după ședința de guvern de săptămâna trecută, a spus textual: "Nu cred că ne putem bate joc la infinit de sistemul bancar românesc!" O face spre totala surprindere a celor care credeau cu tărie în acest lucru și procedau ca atare. Pentru că, de vreo opt ani, după socotelile mele, o grămadă de inși fără scrupule - fie ei bancheri, investitori sau chiar guvernanți - nu fac altceva decât să supună sistemul celor mai banale sau mai inventive metode de hărțuire și spoliere. Zeci, sute de milioane de dolari s-au scurs prin rănile deschise ale sistemului bancar, aprovizionând buzunarele și interesele unor persoane fără scrupule dintre care doar o mică parte, o infimă parte s-a confruntat cu justiția și cu infailibilele ei metode de tărăgănare și de scoatere basma-curată a celor prinși, totuși, cu ocaua mică. Interesele celor care au devalizat băncile s-au întâlnit în mod straniu cu cele ale celor ce aveau datoria să supravegheze sistemul și să aibă grijă să nu se întâmple ce se întâmplă. După un deceniu de observație, mecanismele acestor inginerii apar astăzi suficient de clare. Suficient de clare pentru ca guvernul să-și pună întrebări legitime, pe care același Șerban Mihăilescu le face publice: la Bankcoop s-a procedat la un faliment politic. Și nici falimentul de la Bancorex nu va rămâne așa cum s-a făcut în 1997! Declarațiile pe care le invoc au plecat de la Ordonanța de Urgență prin care Guvernul propunea răscumpărarea creanțelor Daciei Felix și, implicit, salvarea acesteia din ghearele lichidatorilor. Este o veritabilă premieră, ce marchează și un alt mod de abordare a fenomenului - unul mai apropiat de o normalitate pe care tot întârziem să ne-o apropiem. |