Fix 1352 de zile va împlini Călin Popescu Tăriceanu, pe 10 septembrie, de când se află în fruntea unui guvern șubrezit de propria sa componență și de marea agitată pe care a plutit în derivă până acum. Echipajele s-au tot modificat – unii mateloți s-au înecat la mal, alții s-au salvat pe alte corăbii până la a ajunge la formula de acum – cea în care, cu două-trei excepții, majoritatea miniștrilor sunt cu cașul aferent la gură și cu lipsa de experiență ce-i face victime sigure printre corsarii care pândesc prin diversele golfuri. Doar trei dintre ei fac parte din gloriosul guvern al Alianței pus cu de-a sila de Băsescu să păstorească România portocalie, restul având o vechime în post de numai 5 luni la data când, cel puțin teoretic, vor trebui să-și împacheteze lucrurile de prin cabinete și să ia calea bejeniei opoziționiste. Cu toate acestea, o liniște suspectă domnește în rândul formațiunilor aflate la guvernare. Cei 12 liberali și 4 maghiari par să nu-și facă prea multe griji în legătură cu votul de după depunerea moțiunii de către Mircea Geoană. Știu ei ceva ce nu știm noi, sau e tactica obișnuită, de negare sau ignorare a unei evidențe? Că-și văd de treabă, desăvârșindu-și erorile și nepriceperea, nu e chiar așa de rău. Decât să nu facă nimic, mai bine să se facă că fac ceva. Este limpede însă că, în aceste condiții, de presiune permanentă, din toate părțile, nu se poate structura nimic deosebit. Este la fel de limpede că, dacă nu se așteaptă la un naufragiu definitiv, de tip Titanic, echipajul lui Tăriceanu știe bine că alternativa nu poate fi alta decât subțierea considerabilă a rândurilor sale și primirea printre ei a unor mercenari agresivi și puși pe recuperat la ce se mai poate recupera. Un lucru este (aproape) sigur: cu nici un preț, actuala structură parlamentară, căreia-i revine luarea deciziei, nu va accepta o soluție care să implice alegeri anticipate. Care să-i trimită pe toți cei vreo 500 de aleși actuali în bezna incertitudinii legate de viitorul lor politic. În această teamă generală stă forța – câtă mai este – a actualului Executiv. Tăriceanu știe că între două rele, parlamentarii vor face tot ceea ce ține de ei pentru a-l evita pe cel mai mare. Și atunci își permite să mai spere că în bătălia dusă cu rivalul de la Cotroceni, poate să conteze pe toți aceia care nu-l au la „ficați” pe marinarul național. Lucru care-l poate salva, în ultimă instanță. Cu prețul de a trage barca pe uscat... |