Ziarul personal Octavian Andronic
16 Sep 2019 - 23:08
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Deocamdată îi oferim dânsului. Vrem să știm dacă doresc cei de acolo. Vom vedea câți doresc.

-- Octav Cozmâncă despre locurile pe listele de parlamentari oferite Președinției

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 06 aprilie 2010 Nr: 3015

Concursul "Avansez pentru tine"

de Octavian Andronic

S-a încheiat înainte de Paști faza pe Ministerul Economiei a concursului “Avansez pentru tine”. Câștigători au fost declarați de către un juriu imparțial, doi tineri candidați dotați cu calități deosebite. Ei se numesc Bogdan Ionescu și Oana Bălan. Iată ce au declarat aceștia reporterilor după anunțarea rezultatelor.
Bogdan Ionescu ( Syda pentru prieteni ): “Sunt mândru de performanța pe care am obținut-o. Am muncit din greu, până noaptea târziu, pentru a-mi însuși noțiunile necesare desfășurării activității de consilier economic al ambasadei noastre din Paris. Știu că mă așteaptă o etapă grea, departe de casă și de părinți, dar îmi propun să-i aduc în țară pe cei mai mari investitori francezi. Dedic acest succes logodnicei mele Elena și mă bucur că în felul acesta o întâmplare fericită mă va aduce mai aproape de ea, și voi putea să-i fiu un sprijin de nădejde în misiunea deosebită pe care o desfășoară, ba la Bruxelles, ba la Strasbourg, ca parlamentar european independent. Sperăm ca împreună să făurim un viitor mai bun pentru țara noastră. Mulțumesc, totodată, ministrului Videanu, pentru încrederea pe care o acordă tinerei generații, pregătind în felul acesta schimbul de mâine al celor care-și vor asuma dificila sarcină de ridicare a țării pe noi culmi de civilizație și progres. N-am să-l uit, desigur, pe tata, domnul Bebe Ionescu, cel care s-a dovedit a fi un părinte exigent, refuzând să apeleze la ajutorul celor pe care i-a făcut oameni pe când era director la FPS”.
La rândul său, tânăra Oana Bălan a dorit să adreseze câteva cuvinte călduroase de mulțumire mamei sale: “Îi mulțumesc mamei că a avut încredere în mine și că a avut tăria să mă lase să candidez pentru un post de consilier economic tocmai în Uruguay, departe de casă și de cei dragi. Sunt însă convinsă că am calitățile necesare pentru a relansa relațiile economice, bilaterale, până la un nivel nemaiatins în ultimii ani și să răspund în acest fel speranțelor pe care și le-au pus în mine cei care mi-au acordat această responsabilitate. Vreau să precizez că funcția pe care o ocupă Maria Pârcălăbescu, mămica mea, în Ministerul Economiei – secretar de stat la IMM-uri și Mediul de Afaceri – nu a avut nici o legătură cu câștigarea acestui concurs. De altfel, mama nici n-a știut când m-am angajat, în minister, și nici când m-am înscris la concurs – ea preferând să rămân acasă și să-mi găsesc ceva de lucru de la Forțele de Muncă, ca orice alt tânăr din această țară".
Concursul “Avansez pentru tine” se desfășoară la nivel național și el îi antrenează pe cei mai talentați reprezentanți ai tinerei generații, angajați pentru merite deosebite în instituțiile publice centrale, care împărtășesc principiile și programul Guvernului Boc.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie