Stau, de vreo două zile, şi încerc să mă dumiresc în legătură cu scandalul care ameninţa să arunce în aer şi politica şi presa: un preşedinte - ales! - a fost şantajat de un ziarist!
În orice ţară din lume în care democraţia a ajuns la oareşcare maturitate, un eveniment de acest gen ar fi trebuit să despartă apele şi să lămurească o chestiune de fond: este posibil - şi admisibil - ca un şef de stat  să fie ameninţat şi şantajat fără ca acesta să reacţioneze şi să pună în funcţiune pârghiile legale de care dispune? Şi, totodată, cât de libere şi corecte pot fi deciziile sale atâta timp cât există premise ca el să fie şantajat? Şi - nu în ultimul rând - cum de organele responsabile ale statului, atât de prompte în situaţii infinit mai nesemnificative, nu se autosesizează declanşând cercetarea unor fapte de o asemenea gravitate?
Întrebări retorice, bineînţeles, cărora nimănui nu i-a trecut prin cap să şi răspundă. În loc de clarificări am avut parte de o veritabilă commedia dell'arte, cu personaje haioase în situaţii dacă nu comice, cel puţin ridicole. Vedem, mai întâi un preşedinte furios şi uluit de faptul că un jurnalist îl sună şi-l ameninţă. Nu spune însă numele jurnalistului becher. În faţa indignării şi nedumeririi generale dă înapoi şi este salvat chiar de către împricinat care excalmă, caragialesc: Eu sunt Bibicul, nene Iancule! Nenea Iancu însă nu se lasă şi doar când e încolţit de 'ioneştii' şi 'popeştii' presei libere, promite dezvăluiri. Tensiunea creşte în jurul momentului în care naţia va afla chiar de la şantajat numele odiosului, pe care acesta îl şi pronunţă, sec, la ieşirea de la întâlnire. Nu mai declară public că n-are probe. Lipseşte 'dovada' şi Bibicul iese la atac, ameninţându-l cu Trebonalul! Dar nu e nici el sigur că o va face, după cum nici 'ioneştii' şi 'popeştii' nu mai ştiu dacă să-l judece sau să-l susţină pe şantajist.
Şi uite-aşa, din afacerea asta nimeni nu mai înţelege nimic. Nici măcar protagoniştii, care ies din scenă mai buimaci decât au intrat. Dar mulţumiţi că s-au aflat în scenă, în faţa publicului naiv.