Citesc, văd, aud şi-mi vine să mă crucesc la tot pasul!  Nicicând parcă, nici în odioasa vreme a dublei gândiri orwelliene n-am trăit într-o ficţiune mai stupefiantă decât cea în care ne învârtim acum.  Noi, lumea, adică. E vorba despre război.  Un război inevitabil, ni se spune.  Unul preventiv, se adaugă.  Dacă nu e pus cu botul pe labe acum, inamicul - Irakul - va declanşa un adevărat iad. Americanii sunt hotărâţi să meargă la război.  Unii europeni şi, alături de ei, alţii de pe alte continente, nu.  E o vâlvă întreagă în legătură cu amănuntul dacă acţiunea care urmează poate şi trebuie să poarte acoperirea forurilor internaţionale.  Or, forurile nu prea găsesc motive.  O dură bătălie diplomatică, însoţită de acuze grave şi inactive (aflăm că Franţa, de pildă, e o putere 'second hand') de reproşuri şi ameninţări.  Cert este că lumea contemporană  nu mai reuşeşte să fie la fel de solidară ca în '90.  Dar atunci, parcă, situaţia era alta.  Aveam un agresor clar, iar agresiunea se vedea cu ochiul liber.  Desigur, americanii n-au nevoie de nimeni ca să meargă peste Saddam.  Au însă nevoie să salveze aparenţele.  Or, acestea apar mai greu de salvat ca oricând.  Powell ne demonstrează cu lux de amănunte că irakienii ascund ceva.  Nu este însă clar ce. Inspectorii ONU, cât îşi dau silinţa, nu găsesc nici ei mare lucru.  Dar maşinăria a fost pusă în funcţiune şi atunci toate argumentele, cât de cusute cu aţă albă, sunt bune NATO e atacat prin Turcia! Sau va fi, după ce-l vor ataca americanii.  De ce să nu le sară turcilor în ajutor dinainte?  Bin Laden n-a fost găsit în Afganistan.  E clar că nu poate fi decât în Irak! Vechea Europă e oarbă - mergem la luptă cu cea nouă... Ce vreau să zic: este limpede ca bună-ziua că Saddam e un dictator odios.  Că trebuia dat jos încă în '91, când erau şi argumente şi condiţii.  Că nu s-a făcut acest lucru la timpul lui e o altă problemă.  Cred însă că lumea face prea multă paradă de pretexte.  Americanii pierd credibilitatea cu fiecare chichiţă pe care o inventează, cu fiecare pretext găsit pentru a trage după ei şi pe alţii, de care nici măcar n-au nevoie.  Nu ştiu de ce, dar cred că o atitudine mai cinstită şi mai directă, de genul 'Suntem o superputere, avem o socoteală cu Saddam şi-l vom da jos, indiferent ce vor face şi vor crede alţii', era mai de înţeles şi mai de acceptat decât tot acest circ suprarealist, care nu reuşeşte să ascundă fondul problemei: Saddam, sau petrolul de sub el este cheia?