Ieșiți din scena politică și intrați în antologia umorului, țărăniștii nu contenesc să distreze publicul cu fel de fel de trăznăi. Ultima vine din partea Biroului Național de Conducere care a hotărât ca în luna iulie toți membrii acestuia, ca și ai Delegației Permanente, să-și publice averile. Gestul este cu atât mai comic cu cât nimeni nu se mai întreabă dacă au sau nu avere. Faptul că nu mai prezintă importanță, de nici un fel, că nu mai impresionează și nu mai interesează pe nimeni, este suficient de notoriu și inițiativa - altfel lăudabilă - nu mai stârnește decât zâmbete condescendente. Acuma s-a trezit! - ar mai putea spune naivii în ale politicii. De ce n-au făcut-o când au intrat și când au ieșit de la putere? De ce nu i-au obligat atunci pe Mureșan și pe Sârbu să declare cu ce s-au pricopsit de pe urma ministeriatelor lor? Acum i-au cam dat afară, iar cei rămași să dea socoteală nu sunt interesanți decât prin prisma unui eventual calcul: să vedem ce au azi prin buzunare și, apoi, să-i mai căutăm peste doi-trei ani, să vedem dacă le-a rămas ceva... Declarația pe avere este o chestie delicată. Ea este, ar putea fi, operantă, în cazul celor aflați la putere sau prin preajma ei. A celor care au, într-un fel sau altul, posibilitatea să-și mânjească degetele cu mierea din butoiul public. Ce mai au, acum, în comun, țărăniștii, cu acest butoi? Privitul de la distanță, poate. i salivatul de rigoare. Poate că dl Ciorbea a imaginat o mică diversiune: noi ne prefacem că ne declarăm averile, ca dă-i impresionăm pe alții, și să-i determinăm să facă același lucru! Să nu fim, însă, încă odată naivi, și să ne imaginăm că va ține. Nimeni n-are timp acum, mai ales la putere, de asemenea fleacuri. Sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei, iar aceasta poate fi lăsată pentru finele lui 2004, în viitoarea campanie electorală. Până atunci, țărăniștii n-au decât să se joace de-a "declarația pe avere". Tot n-au ce face altceva. |