Este întrebarea la care majoritatea observatorilor așteaptă cu legitim interes un răspuns. Președintele-fondator și-a jucat, aproape cu disperare, această carte a realegerii sale în fruntea partidului, considerând-o practic ca pe o încununare a activității sale politice. Iliescu a refuzat din capul locului compromisul unei funcții onorifice, instinctul său de vechi activist spunându-i că nu se poate conta, în politica românească, pe trăinicia unei poziții de acest fel. A fost și motivul pentru care s-a angajat într-o veritabilă campanie electorală, bătând organizațiile județene și înfruntând criticile și reproșurile membrilor acestora. Supremă sfidare, principalul său contra-candidat a devenit tocmai cel pentru care nu nutrea o considerație deosebită, nereținându-și exprimări publice la adresa sa ce au fost considerate afronturi. Ce va face acum Ion Iliescu? Va accepta condiția de simplu membru de partid? Va fi dispus să canționeze noua conducere cu 'procentele' sale de suport popular, de care partidul va avea nevoie ca de aer? Sau va decide să se despartă de 'îmburgheziții' din partid, preluând comanda unei aripi 'sărace, dar curate'?Decizia lui Ion Iliescu va depinde, probabil, în mare măsură, de abilitatea de care noul for de conducere va reuși să dea dovadă în relația cu el și de poziția pe care va fi dispus să i-o confere, pentru a-l face să se simtă cu adevărat util și activ în continuare. Situația și autoritatea sa în partid vor fi însă în mod cert șubrezite de pozițiile dominante dobândite de contestatarii săi și de curentul tot mai influent generat de gruparea de la Cluj, artizana de facto a evoluțiilor care au prilejuit rezultatul de joi noaptea.Pentru Ion Iliescu, decizia personală de după congresul final al carierei sale, mai poate să influențeze cursul evenimentelor. În ce fel, însă, nu cred că știe nimeni în acest moment. Poate nici chiar el. |