Strâns cu ușa, Sorin Oprescu a spus: 'Da'. Nu la Starea Civilă, ci la 'Poporul PSD', cum numește el activul pe care-l reprezintă. Adică va îmbrăca din nou cămașa de candidat, pentru a accede, de data asta în vârful ierarhiei de partid.
Răutăcioșii vor spune că Sorin Oprescu nu se dezminte în calitatea sa de etern candidat, sortit să piardă la potou în fața unor adversari neașteptați sau chiar mai slabi decât el. Primul său mare eșec a fost acela din campania pentru Primăria Capitalei, în 2000. Pornise atunci cu cele mai mari șanse, în fața unei opoziții fărâmițate de orgoliile care o și distruseseră pe parcursul celor patru ani de guvernare. Și dacă n-ar fi fost intrarea de ultim moment în cursă a lui Traian Băsescu, poate că istoria Capitalei - și, cine știe, poate chiar a partidului - s-ar fi scris altfel. Dar, spre uluirea generală, calificat la mustață pentru turul 2, Băsescu a răsturnat toate pronosticurile câștigând fotoliul de primar al Capitalei. Pentru Oprescu momentul a fost pur și simplu de stupoare. Pentru eșecul precedent, din alegerile pentru același scaun, lăsat vacant de promovarea lui Ciorbea la palatul Victoria, fuseseră necesare trei tururi de scrutin, pentru ca în ultimul - la care a votat doar populația unui sector - să piardă în fața insignifiantului Lis, cel care a mai reușit să păstreze ceva din creditul pe care electoratul bucureștean îl oferise, în mod surprinzător, continuatorul lui Halaicu, la 'marea schimbare', când Convenția Democratică reușise în mod miraculos să se delimiteze de acesta.
Nu se știe exact cât de mult ar fi dorit Oprescu să-și mai încarce odată norocul, în 2004. Oricum, n-a avut ocazia, pentru că șeful său, Adrian Năstase - cu care se încontrase adesea, fiind unul dintre foarte puținii pesediști care îndrăzneau, la vremea aceea, să-l înfrunte public - copsese o lovitură menită să împuște doi iepuri dintr-un foc: să-l îndepărteze pe Mircea Geoană de primul cerc de putere, fixându-l la nivel municipal, sau să-l scoată definitiv din joc, în cazul unui eșec. Geoană a pierdut spectaculos, din primul tur, în fața lui Băsescu, iar Oprescu s-a consolat cu ideea că, oricum, ar fi fost mai bun.
Ce reprezintă faza actuală? În ce măsură cel care n-a avut șansa la un nivel intermediar, poate avea la vârful competiției? Răspunsul -teoretic - este: are! La vârf situația e alta. Geoană vine după aproape doi ani de conducere stângace, în care n-a reușit să-și organizeze o defensivă solidă. De cealaltă parte, adepții cercului tradițional, cei aflați sub drapelul lui Iliescu nu prea au cai pe care să parieze. Căutările lor au fost nefructuoase: Florin Georgescu refuză să părăsească funcția comodă și bănoasă de la BNR. Văcăroiu nu riscă nici el să se angreneze într-o competiție din care n-ar avea decât de pierdut. Săniuță nu este încă suficient de copt pentru categoria respectivă. Cine rămâne? Evident, Oprescu. Această gură slobodă, capabilă să le zică oricând, pe bune și să cucerească prin sinceritate și printr-un comportament incomparabil mai natural decât cel al principalilor săi contracandidați. Evident, în spatele său se grupează și o serie de interese mai puțin explicite. Dar este cert un lucru: 10 decembrie va aduce prima clarificare pe termen lung a situației din PSD și a destinului acestui partid, scăpat deocamdată nedivizat.
|