Ziarul personal Octavian Andronic
25 Aug 2019 - 01:48
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Când ai mâncat prea mult, pentru prea mult timp și te-ai îngrășat, nu este suficient să spui că vei schimba dieta. Trebuie să slăbești pur și simplu - cântarul nu minte!

-- Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 30 aprilie 2003 Nr: 928

Călinescu Story

de Octavian Andronic

Cu toate că nu s-a pronunțat nici un verdict în acest sens și cu toate că popularul actor se complace într-o manieră sibilinică de exprimare, din care fiecare poate să priceapă ce vrea, un lucru este clar: experimentul 'total' al lui Florin Călinescu a luat sfârșit. Și s-a soldat cu un eșec. Sârbu, fostul lui șef, spunea la un moment dat: Călinescu a plecat de la PRO TV pentru că nu-i mai ajungea o emisiune. Voia o televiziune! Actorul care debutase în lungi monologuri noctambule la PRO FM, a trecut prin experiența matinalului protevist pentru a da măsura talentului său în 'Chestiunea Zilei': pastila aceea de 5-10 minute în care, împreună cu oastea sa de strânsură, parodia tribulațiile politice ale mai marilor vremii. Cum pofta vine mâncând, Călinescu nu și-a mai ajuns sieși ca histrion și a ținut morțiș să devină jurnalist total. 'Chestiunea' lărgită s-a dovedit, de cele mai multe ori, o pălărie prea largă pentru veleitarul actor, care a ajuns să confunde succesul de public cu competența. De aici până la candidatura la președinție n-a mai fost decât un pas pe care doar instinctul l-a împiedicat, în ultimul moment, să-l facă. Lungul post post-PRO TV părea să fie o perioadă de meditație și acumulări, iar atunci când s-a ivit ocazia de a-și pune în aplicare ideile și concepțiile la muribundul Tele7, multă lume a fost convinsă că actorul se va întoarce pentru a zdrobi orice concurență. N-a fost să fie. După un an de pregătiri secrete, Florin a ieșit la rampă cu un 'alo' șters, lipsit de strălucire și ecou. Timp de aproape patru luni s-a căznit pur și simplu să însăileze o brumă de succes dintr-un maraton obositor care se voia și spectacol, și discuția subtilă și adâncă, și autoritate în materie. N-a fost nimic din toate astea și de vină n-au fost banii pe care nu i i-a dat Robinson, pentru că nici de cei dați nu s-a ales mare lucru. Așa încât n-a mai rămas decât stratagema unei ieșiri onorabile din scenă, dând vina pentru neputința proprie, pe neputința sau reavoința altora. Acum, când nu știe cărei invitații să dea curs mai întâi, Călinescu pare a fi găsit soluția salvatoare: va face un ziar! Bineînțeles, 'Chestiunea Zilei'. Televiziunea, oricum, a demonstrat că nu-l merită îndeajuns... Poate presa scrisă...

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie