Ziarul personal Octavian Andronic
18 Oct 2017 - 14:16
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 
Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Și-și!

-- Adrian Năstase, răspunzând la întrebare: "Demisie sau demitere?"

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 23 august 2011 Nr: 3346

Buclucul alegerilor parțiale

de Octavian Andronic

O nouă rundă de alegeri parțiale pentru parlament a avut loc în Neamț și Maramureș. Într-unul dintre colegii titularul a decedat, iar în celălalt, parlamentarul a preferat funcția de primar. Populația celor două colegii a fost invitată să-și exercite dreptul constituțional. A făcut-o cu lehamite, prin reprezentanți. Toate aceste alegeri implică cheltuieli - și nu mici. Nu mai știu pe unde - prin Ardeal, în orice caz unde un primar a fost priponit de procurori pentru acte de corupție, autoritățile s-au plâns că nu mai au bani alocați pentru realegeri și drept urmare, nu le vor face. Evident că așa ceva nu se poate și Guvernul va trebui să scotocească prin buzunarele bugetului și să scoată banii necesari.

Aceste cheltuieli suplimentare -însoțite de dislocarea din activitățile curente a unui mare număr de oameni și instituții, sunt consecința unei decizii nechibzuite, luată pe valul unui populism stupid, în 2008, când a fost adoptat sistemul așazisului vot uninominal. Nimeni nu și-a bătut atunci capul să-i analizeze urmările, nu s-a făcut vreo simulare nici unei schimbări care să evidențieze cerințele. Toată lumea a fost mulțumită că se termină cu odiosul vot pe listă.
Urmările n-au întârziat să apară. Toți au rămas perplecși în fața fenomenului care făcea ca cei care obțineau cele mai multe voturi într-un colegiu să privească cum locul în Parlament îl ocupă un concurent de pe locul 2 sau 3! Nu mai era însă nimic de făcut! Iar Parlamentul s-a umplut, de-a valma. cu câștigători și necâștigători, cu oameni trimiși acolo de electorat, alături de alții sancționați în cabinele de vot.

O altă (ne)prevedere păguboasă a sistemului adoptat a fost aceea că în caz de indisponibilitate a unui titular, se organizează alegeri parțiale. De aproape un an asistăm la un șir de astfel de scrutinuri organizate cu mari întârzieri, care dezechilibrează raportul de forțe din Parlament. Moartea sau bâzdâcul unui ales care nu mai are chef să legifereze poate întoarce pe dos decizii vitale ale legislativului.

Se vorbește tot mai intens despre înlocuirea acestui uninominal buimac, cu alegeri directe din primul tur. A făcut-o chiar președintele, dând prilejul opoziției să amintească faptul că a depus deja un proiect în acest sens. Cu siguranță că acesta ar trebui să prevadă o soluție și pentru acest tărăboi al parțialelor. În sensul că în cazul indisponibilității unui ales, locul său să fie ocupat, automat, de cel clasat pe locul următor și așa mai departe. Ar fi și practic, și logic. Și nici n-ar mai costa cât costă acum.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie