Niciodată ca acum demagogia şi politicianismul ieftin nu s-au manifestat cu atâta vigoare şi vehemenţă. Lipsa de onestitate nu este egalată decât de lipsa de jenă, iar străvechiul principiu al ''nemuritorului Gambetta'' guvernează în forţă: scopul-păstrării, întăririi sau câştigării puterii - scuză mijloacele!
Cel mai edificator exemplu ni-l pune pe tavă limbutul preşedinte al unui partid în al cărui nume se regăseşte un termen pe care distinsul jurist îl ignoră cu bună ştiinţă. Despre ce este vorba?
După cum bine se ştie, respingerea de către Curtea Constituţională - la sesizarea PSD, PRM şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - a unor prevederi cuprinse în coletul legislativ pe care guvernul a dorit să-l sustragă radiografiei parlamentare prin asumarea răspunderii guvernamentale a stârnit un enorm scandal în tabăra aliată. Împreună cu komisarii presei oranj, politicienii puterii au acuzat la unison odioasa manevră a unei Curţi Constituţionale dominate de ''dinozaurii lui Iliescu''. Gestul acestora a fost asimilat unei lovituri mârşave date reformei în justiţie, prea îndelung pregătite de guvernul care a avut însă o jenă în a-i confrunta prevederile cu majoritatea parlamentară proprie.
Strigătul de luptă care s-a făcut auzit cu acest prilej a fost istoricul şi istericul ''Jos'' cu Curtea Constituţională! Cu atât mai mult această instituţie are neobrăzarea de a nu putea fi cenzurată. Până când să mai fim sclavii unei instituţii tiranice şi vetuste? a clamat însuşi preşedintele PD care n-a ezitat să deplângă manevrele care au eliminat din vechea Constituţie o prevedere potrivit căreia deciziile Curţii puteau fi anulate prin votul a două treimi din parlamentari. Vom repara această nedreptate, a spus dl Boc,                                        abuziv scoasă din Constituţie de către hidra pesedistă!
Numai că - surpriză! - aflăm că, de fapt, promotorul acestei măsuri a fost, la originea modificării Constituţiei, tocmai dl Boc, care argumentase atunci că o asemenea prevedere anacronică nu se mai întâlneşte decât prin ţările lumii a treia şi că este nedemn pentru România să o păstreze.
Prins cu ocaua mică, dl Boc, fără să roşească şi cu aplombu-i binecunoscut întoarce foaia cu nonşalanţă: prevederea era bună, numai că compoziţia Curţii Constituţionale este proastă. Şi anume, pentru că ultimii  judecătorii au fost numiţi pe vremea fostei guvernări. Acum, preşedintele PD, vede ca fiind foarte modernă şi utilă prevederea încriminată, ca şi posibilitatea revocării acelor judecători pe care dânsul şi ai săi nu-i consideră suficient de democraţi. Democratul Boc se dovedeşte adeptul metodelor totalitare în politica de cadre, buni fiind doar aceia care plac şi convin domniei sale şi partidului său.
Bocăna dlui Boc pentru care nici nu a catadicsit să roşească este doar un exemplu pentru care ceea ce se întâmplă cotidian şi într-o tabără şi în alta, cu aceeaşi lipsă de jenă şi cu tupeul asimilat principiilor politice.