Bucureștiul joacă un rol aparte în această istorie nouă a alegerilor locale. După ce, vreme de doi ani, a fost condus de primari "numiți" - pe unii dintre ei memoria nu-i mai reține de nici un fel, din 1992 a intrat în jocul democratic al opțiunii populare. Din '92 și până în 2004, competiția s-a redus, în ultimă instanță, la bătălia dintre doi candidați: unul de stânga și altul mai de dreapta. În neconcordanță cu ceea ce s-a întâmplat pe plan național, administrația Bucureștiului s-a aflat, sistematic, de cealaltă parte a barierei politice. În 1992 s-au confruntat necunoscutul Crin Halaicu, creație a nou născutei Convenții liberalo-țărăniste și fesenistul Cazimir Ionescu, personaj emblematic al Revoluției. Primul a învins detașat și a guvernat, patru ani, împreună cu o echipă pestriță de CDR-iști care nu s-au remarcat prin absolut nimic, în afară de faptul că au ajuns pe fotoliile de primari prin reacția de respingere de către electorat a reprezentanților Puterii. Runda din 1996 a fost, de departe, cea mai spectaculoasă de până acum. Partidul la guvernare l-a aruncat în lupta pe Ilie Năstase, mizând pe charisma sa de campion. Convenția a mers cu sindicalistul Ciorbea, cel care a mizat, paradoxal, pe o campanie anti-Halaicu. A învins primul, deschizând drumul valului de emoționalitate care vedea în schimbare unica șansă ce mai rămăsese. Trecerea lui Ciorbea la guvern a redeschis ostilitățile și în '98, meciul PDSR-CDR s-a rejucat, cu actori mai de mâna a doua: pe fondul unei indiferențe ce a adus la urne mai puțin decât populația unui sector, a ieșit învingător ciudatul Lis - omul iscusit! Cei doi ani pe care i-a petrecut la Primăria Capitalei n-au făcut decât să aducă regrete pentru înfrângerea lui Oprescu.El însuși a mizat pe această stare de spirit când s-a prezentat la noua rundă de alegeri din 2000. Numai că de data aceasta nu l-a mai avut în față pe Lis, ci pe b uldozerul Băsescu, piesa de calibru greu aruncată de Roman în bătălia pentru a se mai păstra ceva din resturile guvernării. Băsescu a ajuns primar mai degrabă prin propriile forțe, decât prin cele ale partidului, al cărui șef avea să devină în scurt timp.2004 ridică această competiție la un nivel și la o miză încă neatinse până acum. Este în joc orgoliul partidului care a avut până acum totul, în afară de Capitală. Este în joc și orgoliul unei Opoziții care, odată cu Bucureștiul, riscă să piardă și ultima fărâmă de influență. Deaceea, confruntarea dintre Băsescu și Geoană promite să fie una din care să iasă scântei. |