Aflat în vizită electorală la Târgul de Agricultură, unde a botezat un miel – după modelul inaugurat de omul său, Flutur, care pupa viţeii în bot, la acelaşi tip de manifestare – preşedintele Băsescu n-a pierdut prilejul să arunce o tiribombă: şansele României de a avea un Comisar European pe Agricultură ar fi scăzut din cauză că n-avem ministru de Externe! Şi de ce n-avem ministru de Externe? Pentru că mizerabilii de la PSD au făcut ce-au făcut şi l-au retras pe Diaconescu. Ba, în plus, au mai trântit şi guvernul ca să nu avem cum să-l susţinem pe Cioloş!

Dl preşedinte nu ne spune în ce măsură au scăzut şansele respective. Cu cât. Este însă simplu de observat că scăderea s-a produs de la zero la minus 1. Adică tot mai avem şanse, doar că ele sunt negative!

Este o manieră tipică de a ieşi din orice încurcătură dând vina pe alţii. Când, de fapt, vina îţi aparţine în totalitate. Bazându-se nu se ştie pe ce, preşedintele a susţinut din răsputeri candidatura fostului ministru al Agricultirii, pe care l-a şi luat în ograda sa, ca consilier. A insistat în această direcţie chiar şi atunci când am avut senzaţia cât se poate de clară că nu avem nicio şansă să obţinem portofoliul Agriculturii, din cauza unor motive cât se poate de simple: situaţia dezavantajoasă a agriculturii româneşti. Neregulile care au dus la sistarea subvenţiilor. Întârzierile şi erorile în implementarea procedurilor comunitare. Cine-şi închipuie că Europa dădea agricultura pe mâna unuia care nu reprezintă nimic (dl Cioloş o fi bun, ca persoană, ca specialist, dar n-are nimic în comun cu politica, iar la Bruxelles se face politică. În plus e un necunoscut pentru cercurile comunitare!), este ori naiv, ori prea bine intenţionat.

Nu numai că şansele României de a obţine postul de Comisar pentru Agricultură au scăzut, dar sunt aproape nule şansele de a mai obţine un post de comisar – fie şi unul inventat, ca să ne închidă gura, cum a fost acela de şef al translatorilor, acordat lui Leonard Orban.

Culmea este că aveam şanse reale să prindem un post, şi nu unul derizoriu. Dacă preşedintele ar fi avut puterea să recunoască valoarea unor oameni care nu fac parte din gaşca sa de partid. Dacă mergeam cu un candidat de talia lui Puşcaş, o persoană nu doar competentă, dar şi cu credit din partea liderilor comunităţii europene, ar fi fost cu totul alta situaţia. Pe când aşa, purtăm noi înşine răspunderea pentru un eşec pe care n-am făcut nimic să-l prevenim. Situându-ne din nou la coada clasamentului: fără „puncte”, fără lideri, fără influenţă...