Deşi premierul a anunţat în gura mea decesul Alianţei, cu regretele şi cheltuielile de rigoare, partenerii săi democraţi nu sunt de acord şi zic că nu, că nu e moartă şi că va trăi ani lungi de-acum încolo. Fiecare vede, însă, problema, din punctul său de vedere. În timp ce premierul i-a luat mâna şi a simţit cum bate tot mai slab pulsul adevărului, dr. Boc a pus stetoscopul exact pe organul numit dreptate şi i-a ascultat frământarea dătătoare de speranţe. Diferenţa vine din faptul că, în timp ce liberalii s-au resemnat cu ideea de a guverna singuri, prin ei înşişi - vorba lui Brătianu -, democraţii nu concep că ar putea trăi in solitudine şi în afara casei Puterii, lipsiţi de pârghiile prin care pot să facă o viaţă mai bună pentru ei şi pentru membrii lor de partid.
Cam pe aici apare prima diferenţă marcată de viziune între democraţi şi mentorul lor nu doar spiritual, Traian Băsescu: în timp ce acesta ar fi foarte bucuros ca democraţii săi să iasă de la guvernare şi să încerce să trântească guvernul, Boc şi Videanu şi Blaga nu concep acest lucru, pe principiul: de ce să plecăm noi şi să rămână ei şi să nu rămânem noi şi să plece ei? Această viziune a fost făcută publică cu claritate luni, ca răspuns la apropourile fine ale lui Tăriceanu, care după ce le-a cerut imperativ lui Blaga şi Macovei să-şi dea demisia, din lipsă de solidaritate, s-a mulţumit acum să invoce decesul instituţiei care-i mai ţine sub acelaşi acoperiş, avansând ideea unui partaj din care liberalii să se aleagă cu domiciliul de reşedinţă.
Faţă de toate principiile vehiculate şi de-o parte şi de alta, puseul acesta de realism limpezeşte situaţia : deşi simt că nu-i mai leagă nimic din sentimentele gingaşe pe care le-au împărtăşit în campanie, deşi se suspectează reciproc de legături extraconjugale, deşi nu se mai suportă, practic, unii pe alţii, trecând în pas vioi la faza care prevesteşte viitoare înjurături ca la uşa cortului, nici unul dintre parteneri nu se simte în stare să renunţe la agoniseala celor doi ani de guvernare şi la confortul poziţiilor pe care le ocupă. Sunt chiar gata să concubineze, în afara unei căsătorii desfăcute de facto, numai să nu părăsească ministerele, agenţiile şi instituţiile împărţite cu atâta trudă pe bază de algoritm. Dulce ca mierea este puterea şi odată ce te-ai înfruptat din ea, îi rămâi sclav pe viaţă.
Nu ştiu cum vor decurge lucrurile în continuare. Ştiu însă că ataşamentul faţă de os este atât de puternic încât până şi o construcţie politică artificială şi lipsită de vână ca Alinaţa Dreptate şi Adevăr poate supravieţui propriului deces până când interesele o cer.
P.S. Simpatic sau nu puriştilor ideologici, Partidul Conservator rămâne un exemplu unic de retragere voluntară de la putere. Aproape inexplicabil pentru logica prezentului.