"Într-o ţară civilizată, oameni ca dumneata n-ar apărea la televizor" - i-a spus Cornel Dinu lui George Becali, "finanţatorul" Stelei, într-o recentă emisiune televizată. Şi avea mare dreptate. Cât am umblat cu telecomanda pe alte meleaguri, am văzut tot felul de emisiuni sportive, cu tot felul de oameni din fotbal, dar pe nicăieri micul ecran nu este acaparat, cum se întâmplă la noi, de atâtea figuri dubioase, de atâţia campioni ai şmenului, de atâţia profesionişti ai aranjamentelor oculte, descinşi direct din pegra mahalalelor în lumea bună a sportului. Este un adevărat deliciu - şi posturile de televiziune se întrec în a-i acapara - să programezi nişte înjurături sau ameninţări în direct ale acestor personaje certate nu doar cu legea, dar şi cu blânda şi cinstita limbă română. Programele de manele şi show-urile "Vacanţei mari" devin adevărate momente de cultură, în comparaţie cu talk-show-urile Becalilor, Neţoilor, Miticilor şi Georgeilor care mişună în subteranele fotbalului precum celebrele rozătoare prin canalele oraşului. Şi când nu "analizează", specimele înjură sau bat în direct ziariştii, cu voluptatea cu care întreba miliţianul din anecdotă "la ce i-a folosit ăstuia că ştia atâtea limbi străine, dacă nu s-a înţeles cu mine?" Că o asemenea lume există, că face şi desface cu neruşinare, rezultate, delegări, vânzări e una. Dar că ea ne este livrată sistematic, ca model de dezbatere publică, e alta. Este nu doar jenant că în goana după rating cu orice preţ se recurge la astfel de surogate, dar este chiar nociv: e ca un antrax moral, care ucide noţiunile de corectitudine, de respect, de competenţă şi de onestitate în atâtea şi atâtea minţi care ajung să creadă că dacă aceştia sunt reprezentanţii succesului, reţeta lor este cea adevărată. Şi e păcat!