În acest început de an trei dintre cele cinci partide parlamentare şi-au ales conducerile în cadrul unor congrese. Momentul corespunde bilanţurilor postelectorale, de după seria de alegeri europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale, care au copleşit agenda ultimilor doi ani.

PNL este al treilea în ordine calendaristică şi tot al treilea ca pondere în structurile alese. A parcurs un traseu interesant: după o guvernare de 4 ani, fără susţinere parlamentară explicită, a contrazis teoriile referitoare la erodare, obţinând procente superioare scrutinelor precedente.

Cu exepţia accidentului europarlamntar, când cu doar 14 % a părut să se reîntoarcă la scorurile istorice, liberalii au avansat în clasamente. După parlamentarele din 2008 ar fi putut chiar să revină la guvernare, dacă nu ar fi aplicat o tactică păguboasă în negocieri: aceea de a pretinde funcţia de premier "în viturtea experienţei dobândite" atât de la social-democraţi, cât şi de la democrat-liberali, care au preferat să încerce să guverneze împreună. Această eroare i-a fost fatală lui Tăriceanu care ar fi avut, astfel, tot dreptul să spere la continuitate în fruntea unei echipe pe care o rodase de-a lungul celor patru ani, făcând din liberali, pentru prima data după revoluţie, un actor ce deţinea rolul principal. Înlocuirea lui Antonescu la penultimul congres a fost, în mare, expresia acestor frustrări, dar şi a nemulţumirii crescânde din interiorul partidului faţă de sectarismul care făcuse din apropiaţii lui Tăriceanu o categorie privilegiată.

Antonescu a apărut la început, ca o variantă de avarie, fară prea multă legitimitate, iar sentimentul a fost amplificat de eşecul de la europarlamentare, când a fost evident că "teritoriul" nu răspundea cu convingerea necesară la comenzile noului centru.
Abia prezidenţialele de anul trecut aveau sa-l proiecteze pe Crin Antonescu charismatic, capabil să ridice partidul deasupra procentajelor tradiţionale. Confruntările cu Traian Băsescu au constituit "ora astrală" a noului lider şi piedestalul pe care se va înălţa cu autoritate.  Practic, Antonescu s-a legitimat în fruntea partidului abia prin pierderea acestei runde de alegeri, care a modificat radical percepţia asupra forţelor politice aflate în joc. Plecând de pe acestă bază, liderul liberal a abordat congresul în forţă. Unora, probabil, că maniera în care a procedat li se va părea abuzivă. A fost, de altfel, şi acuzat în acest fel. Totuşi, între intenţia lui Geoană de a modifica statutul şi modul de alegere al preşedintelui şi ce a facut Antonescu este o deosebire fundamentală: în timp ce Geoană intenţiona să o facă printr-o decizie a forului de conducere, Crin a supus-o la vot, iar Tăriceanu nu a avut nici autoritatea şi nici succesul pe care le-a avut Iliescu în a împiedica procedeul. În disputa "listă contra uninominal" de data aceasta a câştigat lista care în perioadele de opoziţie se dovedeşte un instrument mai eficient în asigurarea coeziunii în timp ce la putere, uninominalul dă posibilitatea unui control superior al conducerii.

Şi structura noii conduceri este mai adecvată, operând o separaţie pragmatică între liderii cu funcţii parlamentare sau în administraţia locală si cei din ierarhia de partid.

Deocamdată, Antonescu, după comanda istorică "liberali, treceţi pe listă!", se află pe cai mari. Aceştia vor avea însă de făcut faţă unor curse cu obstacole consideabil mai înalte - ca procente - decât cele de pănă acum.