Alegerile din 2012 se îndreaptă spre o formulă inedită: bătălia dintre două alianțe compacte, arbitrată de UDMR.
Dacă proiectul “Mișcării Populare” va prinde viață, vom avea o mișcare contra unei alianțe: o mișcare de gen Albă ca Zăpada (în care piticii pot fi mai mulți de șapte) și o alianță gen Stan și Bran, cu tradiționalul apendice conservator.
Deocamdată, însă, lucrurile nu sunt clare nici într-o tabără și nici în cealaltă. Formațiunea înscrisă la tribunal de Ioana Băsescu, la solicitarea paternă, pare mai degrabă un colac de salvare decât o șalupă de viteză. Evident că pedeliștii sunt îngrijorați de perspectiva frontului comun liberalo-social-democrat, oricât de mult l-ar persifla. O îngrijorare care vine și din sentimentul singurității, PDL-ul neavând aliați naturali. Despre o schemă preelectorală cu UDMR nici nu poate fi vorba. Ca deobicei, ungurii vor aștepta să vadă care este balanța puterii și o vor înclina acolo unde sunt mai siguri ce-și vor putea impune programul. Mișcarea Populară va fi, mai degrabă, o formulă de imagine, ea urmând să înglobeze, potrivit spuselor lui Baconschi, nu doar partiduțele-fantomă ale lui Vadim, Becali și DDD, ci și o grămadă de asociații și formațiuni menite să dea sentimentul unei “largi deschideri democratice”. Prețul pe care va trebui să-l plătească PDL-ul va fi destul de mare: va trebui să renunțe la un contingent important de mandate în favoarea noilor veniți, ceea ce va stârni cu siguranță nemulțumiri și discuții în interior.
În partea cealaltă, Uniunea are de făcut față capriciilor conservatoare. Obișnuit cu cacealmalele (în 2000 le-a smuls pedeseriștilor peste 25 de mandate, ca și în 2005, dealtfel. Abia în 2009 a trebuit să se mulțumească cu vreo 5), profesorul Voiculescu va încerca și de data asta să pluseze scoțând din mânecă asul media. Numai că acum șansele sale sunt mult mai mici. Rejectat de socialiști, sătui să mai stea la cheremul său, a fost acceptat de liberali în ideea ca aceasta să justifice, într-un fel paritatea cu PSD-ul, în interiorul Uniunii. Este însă limpede că valoarea de piață a conservatorilor a scăzut considerabil și că unicul lor rol în viitoarea configurație a puterii ar putea consta într-o nouă “soluție imorală”, post-electorală. Toate aceste calcule au însă o valoare relativă cu un an înaintea scrutinului. Un an în care se pot întâmpla multe, iar evoluțiile economice globale pot bascula violent actualul statu-quo. |