În ziua de 22 Decembrie 1989 s-a flat la locul potrivit: clădirea abandonată de dictator a CC-ului. Cu aparatul de filmat în brațe (și cu riscurile de rigoare) a imortalizat câteva dintre momentele esențiale ale unui eveniment unic.
A rămas în echipa noului premier, asigurându-i, în primul rând, relația cu presa. Cariera politică s-a încheiat rapid, după un incident (înregistrat pe bandă) cu staff-ul unei publicații mai „independente”. Roman a renunțat la el cam cu prea multă ușurință. I-a făcut, însă, un bine fundamental. Nu știu care ar fi fost cursul existenței sale dacă rămânea în politică. Ar fi fost, probabil, unul dintre cei mulți, care mint și nu fac nimic. „Alungat” de la Victoria, a plecat de acolo cu ceva echipamente și câțiva oameni cu care a pus bazele unei companii media. Mai întâi o agenție de știri (îmi amintesc că am fost primul său abonat), apoi un post de radio și o agenție de publicitate. Avea idei o grămadă, dar n-avea bani și nu de puține ori s-a aflat în situații delicate față de diverși creditori.
Chestia nu l-a descurajat ci, probabil, l-a îndârjit. Cu ajutorul lui Țiriac a ajuns până la Lauder care, impresionat de aplombul acestui tânăr bărbos și prematur încărunțit, i-a pus în brațe 20 de milioane de dolari. Să facă cu ei un post TV. A fost un pariu câștigat de Lauder. Junele mogul a performat, printr-un management agresiv, și nu de puține ori violent, și a făcut din ProTV primul canal modern de televiziune. De la pupitrul de comandă al acestui important mijloc media, a încercat să reintre în politică. S-a erijat în mentor al câtorva premieri fără noroc. Și-a făcut naș dintr-un ministru de Externe în ascensiune. A negociat pe sub masă sprijin politic în campanii importante. Toate, în scopul de a acumula putere. Pentru că este, în fondul său, un dependent de putere. Un dictator, exigent și pretențios. Un personaj care nu se împiedică de scrupule. Care nu se încarcă cu vreun sentiment de recunoștință, indiferent față de cine. Exponent al unui alt tip de relații interumane, și-a găsit, rând pe rând, mai toți colaboratorii, după ce i-a stors de ceea ce puteau (sau nu) să ofere. Fanatic al succesului, l-a exploatat până la ultima sa limită. Când a înțeles că scena pe care e nevoit să joace e prea mică, și-a pus capul compas spre marele bussiness internațional, convins că acolo se fac adevăratele jocuri. Cu o tenacitate ieșită din comun a urcat, pas cu pas, lăsând la o parte orice prejudecăți sau sentimentalisme. L-a ajutat enorm faptul că, spre deosebire de alți oameni de afaceri români, a învățat limbajul bussiness-ului și putea să facă uz de el. PRO TV a fost un model de management pe care l-a exportat în mai toate țările unde CME-ul are interese. Aflat în vârful ierarhiei, acest veritabil mogul a găsit, se pare, primul, motivația demersului său: acela de a juca într-o piesă globală și nu doar într-o scenetă locală.
Cum îl cheamă? Era să uit: Sârbu. Și Adrian – „copilul minune” al bussiness-ului românesc.