Ziarul personal Octavian Andronic
17 Feb 2019 - 13:30
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

'Solicităm să nu se intre în contact cu păsările călătoare'

-- Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 22 decembrie 2010 Nr: 3196

A fost odată o Revoluție...

de Octavian Andronic

În România trăiește deja prima generație care nu mai are amintiri din trecutul comunist. Pentru aceasta și, poate – pentru jumătate din cea precedentă - Revoluția reprezintă un eveniment comun, pe care-l receptează doar din opiniile contradictorii ale dezbaterilor televizate și din certurile interminabile la dată fixă ale foștilor – sau presupușilor revoluționari rămași pe din afara răsplății jertfei patriotice. Clasa politică ce-și reclamă legitimitatea revoluționară este tot mai redusă numeric, copleșită fiind de cea care, repudiind-o, își caută alt soi de legitimitate. Nu avem, la această oră, nici măcar o definiție oficială a evenimentelor din 21/22 Decembrie 1989: Revoluție? Lovitură de stat? Conspirație internațională? Glasnost a la roumaine? Comunism reciclat?

Poate că din toate câte ceva. Mai avem, cred, de așteptat, până la un "acord de principiu". Până atunci, „evenimentele” rămân ceea ce au însemnat ele pentru fiecare dintre noi, la acel moment.

Pentru mine a fost, mai întâi, explozia de la mitingul din 21 și evoluția incredibilă a mișcărilor de stradă de până la instalarea baricadei de la Universitate. Toate astea le-am trăit, le-am urmat pas cu pas, cu uimirea jurnalistului care asista la secvențe pe care nu le credea posibile într-o țară ce părea să fi rămas ultima redută a comunismului obtuz și nereformabil. Au însemnat violențele de la baricadă și morții peste al căror sânge am pășit în stradă. A însemnat sentimentul acela de uluirea pe care am trăit-o a doua zi dimineață când locurile în care muriseră oameni, nemeritat, erau măturate și spălate, unica amintire rămânând urmele gloanțelor din zidurile Universității. A însemnat sentimentul acela de exaltare și de pierdere a  adânc instalatei timorări în fața unei puteri absolutiste, când în Bulevardul Magheru au apărut coloanele de demonstranți, venite din toate colțurile Bucureștilor, cu stema decupată din drapel și cu pancartele pe care scria, neverosimil, „Jos Ceaușescu!”. A însemnat senzația de gheață a țevii de pușcă care mi-a proptit-o în piept un soldat speriat, când m-am apropiat de cordonul militarilor pentru a aduna tuburi din cartușele trase pe deasupra demonstranților. A însemnat întoarcerea mea la redacție și gestul – inconștient! – de a-i pune redactorului-șef pe birou tuburile de cartușe și de a-l întreba (revăd și acum în minte uluirea de pe figura sa) dacă despre asta pot să scriu. Mai înseamnă și enormitatea - pentru contextul acela - a depunerii legitimației de ziarist și anunțul unei demisii pe care nici nu-mi trecea prin cap cât de scump ar putut fi plătită. A însemnat valul de entuziasm colectiv, vecin cu nebunia, ce a cuprins Piața Palatului, în momentul decolării elicopterului prezidențial și apelul primit de la redacție, unde odată întors, am decis cu colegii mei că ziarul trebuie să apară și că numele său va fi identic cu al strigătului ieșit din sutele de mii de piepturi, în stradă: „Libertatea”. A urmat, apoi, prezența în studioul TVR, unde am anunțat iminenta apariție a primului ziar liber al revoluției romîne, scos de tipografii de la „Informația”, pentru prima dată fără vreo aprobare, și împărțirea lui, din om în om, pe strada care aștepta cu nesaț prima confirmare scrisă, documentară, a lucrului bun și nesperat care ni se întâmpla atunci, ca într-un vis prea frumos ca să fie adevărat.

A însemnat, în fine, acele zile și nopți pe care le-am trăit într-un București buimac, de noua sa stare, cu teroriști văzuți de mine pe acoperișurile blocurilor de lângă Cișmigiu, trăgând rafale spre parcul pe care-l traversam cu ziarele sub braț, cu  uluirea resimtita la vestea  că nepoțelul meu de var,Vladimir,  era deja, la doar o lună de viață, cel mai tânăr erou- martir al revoluției și multe altele pe care le-am așternut pe manuscrisele pentru noul ziar, încărcat de sentimente de furie și de speranță.

Așa încât,  vedeți de ce eu nu pot să fac ceva ce alții fac cu atâta ușurință, deși tot ce știu ei despre întâmplările de acum 21 de ani e din amintirile altora sau din propriile lor idiosincrazii.

Și de ce nu pot să bag mâna în foc că a fost, odată, o revoluție...

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie