Adriean Videanu este un personaj aparte în galeria noilor potentaţi. Are, în primul rând, o calitate rară printre politicieni: e un om bine crescut! Politicos, amabil, neiubitor de situaţii conflictuale. S-ar putea spune că este greu să rezişti la vârf când ai o astfel de structură, ce contravine regulii. Uite, însă, că Videanu rezistă. Şi rezistă bine.

O altă caracteristică a ministrului Economiei este aceea că nu a părut niciodată dornic de măriri cu orice preţ. Este demn de cartea recordurilor că de două ori, deja, a renunţat la politică în favoarea afacerilor. Deobicei se întâmplă invers, considerându-se că nu există vehicul mai bun pentru afaceri decât politica. De ambele dăţi Videanu a revenit pe scena politică la presiunile şefilor săi de partid. N-a dorit să fie primar al Capitalei, ştiind în ce viespar intră, dar a fost nevoit să accepte rolul pe care i-l rezervase Băsescu şi să traverseze calvarul bordurilor. Când partidul său a venit la putere, a fost din nou „obligat” să se activeze, mai ales în condiţiile în care PD-ul îşi cam irosise rezervele de cadre în locale, majoritatea oamenilor săi de bază fiind blocaţi prin primării. Prezenţa sa în guvernul Boc a apărut ca una logică, fiind unul dintre puţinii specialişti pe care partidul putea să-i pună în portofoliile ce-i reveneau. Faţă de un Pogea – inginer la Finanţe, de o Elena Udrea – juristă la Turism sau o Ridzi - gospodină la Sport, Videanu făcea autentică figura de tehnocrat, pe care te poţi baza.

De când a erupt la vârful societăţii, viaţa lui Videanu a devenit una dublă. Pe de o parte, atribuţiile din fişa postului (de primar sau de ministru), pe de alta, plăcerile şi beneficiile calităţii de om bogat. Adriean Videanu nu poate fi acuzat, cu mâna pe inimă, că s-a îmbogăţit pe baza funcţiilor pe care le-a ocupat. Era deja un om bogat când a intrat în ele. Că şi-a sporit averea – e deja altceva şi ţine de mecanismele intime ale bogăţiei, cele care-i fac, deobicei, pe bogaţi, mai bogaţi. Viaţa personală a lui Videanu nu s-a consumat între graniţele partidului şi ale funcţiei. Nici nu cred că are mari prietenii cu colegii. Prietenii săi sunt cei cărora acumulările materiale le permit să-şi aroge un standard similar: concedii de vară la Nisa şi de iarnă în Austria, sindrofii private în cele mai scumpe staţiuni, încuscriri şi năşiri cu oameni care-şi ţin conturile în Elveţia, nu la Bucureşti. Pe această bază Videanu a practicat cu consecvenţă un stil de afirmare şi promovare a unor talente care au la bază un serios suport material şi fac parte din cercul său privat de amici. Ministerul său – un veritabil dinozaur al structurilor de tip comunist, permite nu doar căi de afirmare rapidă ci şi constituirea de reţele şi structuri ce pot fi puse la lucru fără ca prostimea să-şi dea seama.

Adriean Videanu nu are obiceiul neamurilor proaste de a epata, de a-şi afişa ostentativ bogăţia personală. De aceea nici nu a putut fi „agăţat” decât pe baza imaginilor din arhiva personală, care ar fi trebuit să rămână în albumele de familie, dar au ajuns – nu se ştie cum – pe la diverse canale de televiziune care, pe baza lor, se străduiesc să refacă iţele reţelei secrete de interese a ministrului Economiei. Cu o insistenţă tot mai dăunătoare pentru cel care, prin structura sa, e deja perceput a nu face parte din gruparea „tehnica” de partid …